Descrierea și impactul proiectului
Administrația locală târgovișteană are în derulare două proiecte majore pentru reabilitarea termică a blocurilor din municipiul Târgoviște, unul dintre acestea fiind „Eficientizarea energetică prin reabilitarea şi consolidarea clădirilor rezidenţiale din Municipiul Târgovişte - Pachet I.1”, pentru șase componente, respectiv blocurile D1, D2, D3, D4, 5A, 5B, investitie în valoare totală de 7.288.477,82 lei.
Proiectul implementat nu se limitează doar la îmbunătățirea aspectului estetic al clădirilor, aspect deloc de neglijat, dar, este, mai ales, o investiție într-un viitor durabil și mai prietenos cu mediul înconjurător, având în vedere impactul pozitiv asupra consumului de energie, ce a avut ca efect automat scăderea costului cu întreținerea, pe care îl plătesc locatarii.
Lucrările avute în vedere sunt deosebit de complexe și au vizat izolarea termică a fațadei (parte opacă și parte vitrată), închiderea balcoanelor cu tâmplarie termoizolantă, izolarea termică a planșeului peste subsol, instalarea de panouri solare, înlocuirea corpurilor de iluminat și a circuitelor electrice aferente părților comune, înlocuirea sau modernizarea lifturilor, repararea acoperișului tip terasă, a trotuarelor de protecție, repararea sau înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și a colectoarelor de canalizare menajeră din subsoluri, măsuri de reparații și consolidare, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilitati etc.
La nivel regional, proiectul servește ca un exemplu de bune practici pentru alte comunități din regiune. Putem afirma cu responsabilitate că și prin acest proiect avem o contribuție semnificativă în ceea ce presupune dezvoltarea durabilă și reducerea amprentei de carbon pentru întreaga regiune dar și o reducere mai mare a consumului de energie, rezultatele obținute în urma implementării proiectului fiind elocvente: reducerea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră de la 947,93 tone CO2 la 664,04 tone CO2; o clasificare mai bună a consumului de energie pentru un număr de 177 de gospodării; consumul anual de energie primară la nivelul cererii de finanțare avea o valoare, la începutul implementarii, de 4.436.443,20 kWh/an, aceasta ajungând, la finalul acestei perioade, la o valoare de 3.055.436,24 kWh/an; consumul anual specific de energie pentru încălzire s-a redus de la un total de 157,37 la o valoare totală de 78,63 kWh/m2/an; consumul anual specific de energie s-a redus de la un consum total de 241,42 la 162,47 kWh/m2/an.