Axa 5 - Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural

5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural

5.1 - Impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi a identității culturale

Patrimoniu cultural

Conacul Bolomey este unul dintre cele mai impozante conace boierești și un important reper arhitectural local din județul Ialomița. Istoria conacului este parte a istoriei moșiei Popești–Cosâmbești, aflată în proprietatea lui M. Ghețu între anii 1891-1907 (arendași locali din perioada 1864-1866.) În urma morții lui M. Gheţu, a avut loc un partaj, moșia fiind împărțită între fiul R. Gheţu şi soţia Zoe Gheţu. Din pricina datoriilor, în anul 1910, moșia a fost scoasă la licitație și achiziționată de Ş. Rădulescu, cu servitutea ca o parte din uzufructul moșiei să rămână în continuare lui Z. Gheţu cât trăiește. Prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1436/1932, copiii lui H. Bolomey, cumpără moşia Popeşti-Cosâmbeşti de la B. Grăjdănescu. Concepția arhitecturală a conacului construit în anul 1898, de o echipa de meșteri italieni, la comanda familiei Gheţu, se încadrează în arhitectura nobiliară rurală tip „villa rustica“, în stilul neoclasic francez cu elemente eclectice, cu camere spațioase împodobite cu picturi murale, cu patru faţade identice. Așezat în mijlocul unei „grădini în suprafaţă de 10 pogoane plantate cu pomi fructiferi şi nefructiferi“, în zonă inundabilă a râului Ialomița, conacul avea fundații de cca 1,70-2,00 m adâncime, pentru a ajunge la terenul bun de fundare, fără un subsol înalt, arătând măiestria arhitectului care le-a proiectat. Volumul conacului era compact, paralelipipedic, perfect simetric, cu turnulețele balcoanelor rotunde, în cele patru colțuri. Subsolul conacului servea ca spaţiu de depozitare pentru alimente. La pater se aflau patru saloane, aşezate două câte două de-a lungul unui hol central, folosite pentru primiri şi recepții, o bucătărie, oficiu şi baie. Etajul cuprindea patru dormitoare pentru proprietari şi oaspeti, un hol central despărţit în două încăperi, baie, camere de serviciu și un balcon-terasă. Cele patru camere de la etaj aveau acces la câte unul din cele patru turnuleţe de colţ, decorate cu piese turnate care aveau rol decorativ, cu acces vizual la parc și vecinătăți. La mansardă existau numai spații anexe pentru depozitare şi pentru personal. Accesul se făcea pe scări din lemn. Șarpanta acoperișului era din lemn, cu învelitoare din tablă. Plastica fațadelor este simplă şi urmează în esență o compoziție clasicistă. Elementul decorativ cel mai bogat al faţadelor sunt consolele celor patru turnuleţe de colţ, formate din câte patru braţe dispuse în cruce, decorate cu volute, frunze de acant şi rozete.