Descrierea și impactul proiectului
Grădina publică ”Avram Iancu” a fost înființată, cu sprijinul cofinanțării UE de la Fondul European de Dezvoltare Regională, prin POR 2014-2020, în vestita stațiune balneoclimatică Pucioasa, în apropierea centrului orașului, într-un cartier de blocuri bine populat, lângă cele două baze principale de tratament balnear cu ape minerale bogate în sulf şi iod. Un teren degradat, care nu era utilizat și care reprezenta un pericol pentru sănătatea publică, a fost transformat într-un spațiu verde atractiv, lucrările fiind finalizate.
Pentru a crește gradul de accesibilitate a persoanelor cu dizabilități, la intrare a fost montat un panou cu harta locului, în limbaj Braille.
Într-un spațiu împrejmuit, cu alei pietonale, peluze gazonate, arbori și amenajări florale atrăgătoare, populația, turiștii și vizitatorii, se pot relaxa pe bănci ori într-un foișor deosebit, profitând de climatul binefăcător al stațiunii.
A fost amenajat un loc de joacă, care cuprinde și un leagăn pentru persoane cu dizabilități.
În tot spațiul verde se poate auzi cântecul minunat al păsărelelor, pentru care au fost create mai multe căsuțe tip cuib, care au rolul de a proteja biodiversitatea și ecosistemul.
Au fost montate coșuri de gunoi pentru colectarea selectivă a deșeurilor.
Impactul local și regional așteptat după implementarea acestui proiect:
-creșterea suprafeței de spațiu verde, cu scăderea emisiilor de CO2, și asigurarea unui mediu mai sănătos, pentru locuitori, turiști și vizitatori;
-pentru iluminatul public nocturn se folosesc stâlpi cu panouri fotovoltaice. Folosirea unor surse de energie regenerabilă este o măsură de creștere a eficienței energetice, care contribuie și ea la reducerea emisiilor de CO2.
-utilizarea de materiale ecologice din zonă: piatră naturală, lemn de diverse tipuri, pavaj din ardezie;
-creșterea numărului de turiști, care vor contribui la creșterea veniturilor la bugetul local, crescând astfel fondurile necesare pentru crearea de noi investiții, în scopul creșterii calității vieții în orașul Pucioasa și implicit și în regiunea Sud-Muntenia.
Valoarea totală a proiectului este de 1.189.175,69 lei, din care 605.805,58 lei reprezintă suma nerambursabilă.
Realizarea acestei investiții ”verzi” contribuie la îmbunătățirea calității vieții și a sănătății vizitatorilor și a locuitorilor orașului, dar și a turiștilor, reprezentând un nou punct de atracție pe harta turistică a stațiunii de interes național Pucioasa și a regiunii Sud-Muntenia.